Sunt situații în viața noastră când singura soluție pe care o avem este să nu facem nimic, adica sa luam o pauza. Să luăm mâinile de pe butoanele de comandă. Să lăsăm lucrurile să curgă în felul lor, fără ca noi să intervenim..știu, e posibil să vă sune foarte dificil de pus în practică…și eu sunt o ființă pentru care acțiunea e a doua natură…impulsul de a face ceva este foarte puternic…am învățat însă că, uneori, a nu acționa este singura alegere pe care o avem.
Pentru că deseori ne confruntăm cu situații pe care nu le putem controla, cu împrejurări în care nicio strategie nu funcționează. Ne simțim neajutorați, incapabili, îndurerați poate, în încercarea noastră frenetică de a gestiona ce se întâmplă, de a controla contextul sau oamenii din preajma noastră. Și ne încăpățânăm din ce în ce mai mult să găsim soluții…mintea noastră funcționează la maxim, corpul se tensionează, impulsul este de a acționa în orice mod…facem planuri și ne îngrijorăm, ne agităm, mâncăm, cumpărăm, telefonăm, alergăm…
Ce ar fi însă ca în mijlocul unei astfel de situații să ne oprim? Ce s-ar întâmpla dacă pentru câteva momente nu am face nicio strategie și niciun plan și am sta să analizăm trăirea interioară? Suntem prezenți la ceea ce se întâmplă în corpul nostru, la gândurile care ne zbuciumă mintea… ne uităm la realitate așa cum este ea, fără să ne luptăm cu ea…încercăm să o acceptăm așa cum este. În aceste câteva momente, nu se va schimba nimic în contextul existent, poate doar atitudinea noastră față de situație…încercăm să ne înfrânăm impulsurile care ne îndeamnă la acțiune, furia, frustrarea, îngrijorarea…pur și simplu, respirăm, ne centrăm și ne ancorăm în prezent. Aceasta este situația acum. Și cu siguranță, ea are un sens. Poate nu îl înțeleg acum pe deplin, dar cu siguranță are un mesaj ascuns pe care mi-l transmite.
A învăța să ne oprim este primul pas în practicarea acceptării. Pauza înseamnă detașarea temporară de obiective, suspendarea oricărei activități care de fapt ne “ajută” să evităm sau să ieșim din acea situație neplăcută, fără să avem răgazul să o conștientizăm, să o trăim cu adevărat. Ce se poate întâmpla cel mai rău? De ce îmi e cel mai tare frică? Ce am de pierdut?
Pauza ne dă posibilitatea să reacționăm diferit decât o făceam în mod obișnuit. Conștientizarea realității ne dă opțiunea să alegem. Putem continua eforturile de a controla emoțiile neplăcute sau putem trata vulnerabilitatea cu acceptare. De-a lungul anilor, am învățat că atunci când pare cel mai greu să te oprești, exact atunci ai de fapt cea mai mare nevoie să o faci. Dacă nu ne deschidem în fața trăirii reale a momentului, acceptarea nu este posibilă.
