Mica barcă cu vele plutește în larg. Se bucură de adierea blândă care îi imprimă o înaintare ușoară. Este o zi calmă, apa mării este de un verde albăstrui, mirosul sărat al brizei îmi umple nările, soarele îmi încălzește plăcut tot corpul, ascult strigătele pescărușilor…
Singurul disconfort este durerea sâcâitoare de oase, pe care o cunosc de atâta timp și care nu pare să aibă vreo cauză medicală anume. Aleargă prin tot corpul și nu i-am găsit până acum remediul. Însă astăzi pare să se cronicizeze…Mă uit în zare, încercând să-mi mut atenția spre frumusețea mării pentru a ignora durerea fizică.
Deodată în larg observ un mic obstacol, destul de îndepărtat. Dar în zona unde mă aflu, harta nu indică nimic.
Oare ce poate fi?
Parcă s-a întețit puțin și vîntul, schimbându-și ușor direcția. Încep să se adune și câțiva nori, odată cu gândurile mele îngrijorate. Ciudat, nu era anunțată nicio furtună pentru următoarele zile. Poate tocmai această schimbare bruscă de vreme o simțeam dureros prin oase…
OK, ar fi bine să mă pregătesc să revin spre țărm…încep să fac manevrele necesare, însă devine destul de greu, cu vântul care se întețește rapid. Vremea pe mare este extrem de schimbătoare într-un timp foarte scurt. Știu asta, m-am antrenat pentru asta și totuși de fiecare dată mă surprinde forța și rapiditatea schimbării.
Punctul acela îndepărtat se apropie amenințător, vântul fiindu-mi total neprielnic. Temerile din minte se adeveresc…este vârful unui iceberg. Furtuna este pe cale să înceapă. O situație clasică de criză…
Exact la fel este și în viață, schimbări bruște de direcție, situații neprevăzute care îmi pot modifica parcursul și cărora trebuie să le fac față cumva. O luptă continuă, gândurile vin și trec prin minte într-o relație directă cu emoțiile așa cum norii și vântul dansează necontenit pe cer.
Elementele poveștii nu pot fi oprite sau modificate, se află în afara controlului meu. Furtuna se va întâmpla oricum, iceberg-ul este acolo și nu îl pot “dizolva” ori ignora. Nici n-ar fi indicat sa-l ignor, coliziunea mi-ar fi fatală. Ceea ce pot face însă este să accept și să evaluez corect situația exterioară în care mă aflu și în răstimpul dintre stimul și reacție să aleg cum răspund mindful la aceasta.
În căutările mele, am descoperit cum Mindfulness-ul îmi oferă instrumentele necesare pentru a lucra cu gândurile și emoțiile mele: respirație, scanare corporală, meditație etc. Îmi dezvolt și îmi folosesc abilitățile de “navigație” pentru a ocoli iceberg-ul emoțiilor negative și al suferinței distructive și inutile. Voi trece doar prin furtuna suferinței vindecătoare, aceea care conduce spre acceptarea cu blândețe, înțelepciune și compasiune de sine. Cu siguranță furtuna va trece la un moment dat, acceptarea și traversarea ei în mod conștient preced schimbarea. Deci trebuie doar să “navighez” cu iscusință către apele mai liniștite ale echilibrului interior. Și să ancorez acolo cât mai mult timp posibil. Și ori de câte ori apele se vor învolbura iar pe parcursul vieții, să învăț calea conștientă către acel “golf liniștit și luminos”.
În acea zonă de calm și liniște, voi constata și o ameliorare a simptomelor corpului fizic: dureri cronice, stres, anxietate, insomnie, depresie etc. Toate acestea, deși atât de deranjante pentru oricine și aparent problema în sine, sunt doar vârful iceberg-ului. Ele sunt doar efectele unor tulburări profunde ale corpului energetic și spiritual. Care pot fi lucrate și vindecate cu adevărat, atunci când practica mindfulness se transformă într-un stil de viață.
Articol si ilustratii: Andreea Ionescu