Trăim într-un haos global, suntem supraconectati la nivel superficial cu tot ce înseamnă exteriorul nostru și prea puțin conectați la un nivel interior, profund, al sensului nostru ca ființe pe acest pământ. Suntem dependenți de device-uri și mai puțin conectați la noi înșine, la familie, la comunitate sau la planeta pe care trăim. Ca rezultat, mulți ne găsim într-o căutare continuă. Căutăm de fapt experiența de a fi conectați și de a ne simți vii. Pentru a face pasul de la frică și nesiguranță la o viață mai inspirată, avem nevoie de schimbări, de curaj, de noi comportamente.
A medita poate fi un prim pas într-o amplă călătorie interioară care are ca scop o viață mai sănătoasă, mai plină de sens, mai echilibrată și mai fericită. A medita, fie în singurătate, fie în cadrul unui grup înseamnă un timp pentru tine și sinele tău. Înseamnă conexiunea cu trupul tău, cu mintea ta și cu spiritul tău. Înseamnă să înveți să-ți asculți corpul, să-ți liniștești mintea, să te conectezi cu energia universală. Iar energia reprezintă calea trupului, a minții și a sufletului.
Care sunt cele mai importante 3 beneficii ale meditației?
Meditatia este un instrument de bază în dezvoltarea stării de mindfulness, cea care ne poate ajuta sa descoperim o modalitate de a fi intr-o maniera mai autentică, mai relaxată si mai amabilă.
Un alt efect al meditatiei este acela ca ne da posibilitatea de a privi viața cu mai multă deschidere și acceptare, iar acest lucru da nastere interesului crescut de a relationa cu alte persoane. Devenim mai empatici, mai atenți la nevoile altora, ceea îmbunătățește relațiile cu cei din jur.
Practicată regulat și pentru o perioadă îndelungată, meditația reduce efectele stresului, controlează anxietatea si vindecă depresia. Numeroase studii științifice au fost realizate în acest sens, demonstrând efectul benefic al meditației în vindecarea acestor afecțiuni.
Nu uitați că meditația este la îndemână oricui și se poate practica oriunde. Este o modalitate excelentă de a ne îmbunătăți sănătatea mentală și emoțională și, în consecință, de a ne îmbunătăți calitatea vieții.
Dacă nu ai făcut-o deja, te îndemn să încerci meditația! Poți începe cu meditațiile ghidate oferite gratuit de diverse aplicații sau poți să te alături unui grup de meditație. De cele mai multe ori, o astfel de decizie se dovedește a fi primul pas către o călătorie mai amplă spre o viață mai sănătoasă și mai plină de semnificație!