Acest gând a fost cel care, în urmă cu aproximativ 4 ani, m-a determinat să caut mai adânc în inima mea…ce mi-aș dori cu adevărat dacă aș ști că mai am un singur an de trăit? Până la urmă, nu există altceva care ne poate învăța mai multe despre viață decât moartea. Și nu trebuie să așteptăm până ne bat clopotele ca să o confruntăm. Trebuie să avem curajul să recunoaștem că viața este scurtă și tot ceea ce facem contează.

Da, întrebarea a venit în miez de noapte și nu mi-a dat pace câteva zile și nopți la rând…nu am găsit răspunsul imediat, ba din contră, am avut nevoie de ceva timp până am reușit să văd cu claritate ceea ce mi-aș dori… imaginea care mi-a venit în minte si a si rămas a fost o plajă sălbatică, pe care să ne simtim liberi… liberi să ne bucurăm, să ne jucăm, sa fim noi înșine. Imi vedeam copiii zburdând in valuri, râzând în hohote, bucurându-se unul de altul.. ceea ce, din păcate, nu se întâmpla deseori, acasă fiind. M-am văzut bucurându-mă de bucuria lor și de întinderea apei..am simțit liniștea naturii din jur, albastrul nesfârșit al cerului, bogăția vieții trăite în simplitate…imaginea mi-a rămas în ochii minții și în inima mea…devenise o ancoră la care reveneam de câte ori viata-mi aducea provocări….am tradus imaginea în a ne da șansa să trăim un timp, undeva pe malul mării, într-un mod cât mai simplu, aproape de natură, bucurându-ne unii de alții, fără grabă, fără obișnuită listă de to-do, fără termene limită și responsabilități…doar cu bucurie și recunoștință, cu inima deschisă. În adâncul sufletului, știam deja că ceea ce simțeam nu poate rămâne doar la nivel de imaginație și că îmi doresc să o transform în realitate. Am început să fac planuri..mintea mea îmi adresa tot felul de întrebări menite să mă descurajeze…ce vei face cu businessul? Nu poți pleca pur și simplu…dacă va avea cineva nevoie de tine și tu nu vei fi disponibilă? etc, etc…sunt sigură că vă puteți imagina propriile voastre gânduri…însă imaginea nu-mi dădea pace. Se fixase în mine și știam că vreau să devină realitate…într-un final, mintea mea a cedat și a devenit partener pentru inima mea..toate aspectele raționale care m-ar fi ținut pe loc s-au risipit rând pe rând. În momentul când planul minții și al inimii s-au aliniat, această imagine a bucuriei pure a devenit o motivație foarte puternică pentru mine…și lucrurile au început să se alinieze în această direcție. Un prim semnal că lucrurile sunt pe calea cea bună a fost o solicitare de consultanță de management spa de la un mic centru de vindecare din Tailanda care a ajuns la mine “din intamplare” și mi-a oferit destinația călătoriei mele…aveam să-mi petrec acolo o vreme, împărtășind din ceea ce știu și învățând din experiența altora. Apoi, am decis să francizez businessul, eliberându-mă astfel de responsabilitățile operaționale care mi-ar fi îngrădit libertatea de mișcare. Nu mi-a fost ușor să renunț la ceea ce creasem în ultimii 13 ani dar știam că fără să fac acest pas nu aș putea să merg mai departe și să schimb cu adevărat direcția vieții mele. Știam că dacă renunț la ceva, altceva va veni în loc…

După circa un an, visul se transforma în realitate și îmi deschidea poarta către o nouă lume…a conectării interioare, a prezenței conștiente, a armoniei și a compasiunii. Acest nou drum nu este unul ușor sau drept, dar este unul plin de recunoștință, multă învățare și transformare continuă.

Îndemnul meu pentru voi este să ieșiți din capcana vieții super ocupate și a goanei nebune după succes și să vă puneți acum întrebarea: “Ce aș face dacă aș ști că mai am un singur an de trăit?”